2 Anonimi - Randi, RINA

Eu nu pot să mă schimb

Nu în același timp

Plantez în mine frustrări, țări, mări

În care mă pierd

Mă pierd pe mine și nu mai pot să cred

Tu, tu nu mai vrei să fiu eu

Dar, oare, tu ai fost tu mereu?

Aruncă tu prima piatră!

Știi că și tu ești vinovată

Și dacă pleci, să pleci cu inima curată (Yeah, uh)

Și tot ce fac acum îmi pare inutil

Ard în mine iar și iar, fără fitil

Să nu spui «nu» niciodată

Dar cum să spui «mereu»

Când tu nu mai ești tu și eu nu mai sunt eu?

Ca doi anonimi, ne temem de singurătate

Fără să știm, stăm împreună, spate-n spate

Nici nu iubim, de frica de-a fi singuri, nici nu fugim

Ca doi anonimi, ne temem de singurătate

Fără să știm, stăm împreună, spate-n spate

Nici nu iubim, de frica de-a fi singuri, nici nu fugim

(Oameni, oameni, -s niște, -s niște)

Oamenii-s niște oglinzi (Ey)

Mă vinzi, pe tine te vinzi (Ey)

Mă minți, pe tine te minți (Ey)

's păcătos, nu putem fi sfinți (Ey)

Nu putem fi decât ce suntem

Nu mă schimb, nu te schimbi, nici dacă vrem

Blocați, baby, în noi și în tot ce avem

Noi, doi anonimi, și ăsta-i ultimul tren

Nu există greșeli, baby

Când noi suntem o greșeală

Și singur nu-mi găsesc muza

Eu, foaie, și tu, cerneală

Mai scrie-mi, străino, povești despre tine

Pe inimă, încă o coală

Paharele noastre sunt pline

Și camera noastră prea goală

Ca doi anonimi, ne temem de singurătate

Fără să știm, stăm împreună, spate-n spate

Nici nu iubim, de frica de-a fi singuri, nici nu fugim

Ca doi anonimi, ne temem de singurătate

Fără să știm, stăm împreună, spate-n spate

Nici nu iubim, de frica de-a fi singuri, nici nu fugim

Ca doi anonimi…

je ne peux pas changer

Pas en même temps

Je plante des frustrations en moi, pays, mers

Dans lequel je me perds

Je me perds et je ne peux pas y croire

Toi, tu ne veux plus que je sois moi

Mais avez-vous toujours été vous ?

Jetez la première pierre !

Tu sais que tu es aussi coupable

Et si tu pars, pars avec un cœur pur (Ouais, euh)

Et tout ce que je fais maintenant me semble inutile

Je me brûle encore et encore, sans mèche

Ne dis jamais non"

Mais comment dire "toujours"

Quand tu n'es plus toi et que je ne suis plus moi ?

Comme deux anonymes, nous craignons la solitude

Sans le savoir, nous nous asseyons ensemble, dos à dos

On n'aime pas, de peur d'être seul, on ne s'enfuit pas non plus

Comme deux anonymes, nous craignons la solitude

Sans le savoir, nous nous asseyons ensemble, dos à dos

On n'aime pas, de peur d'être seul, on ne s'enfuit pas non plus

(Des gens, des gens, -s certains, -s certains)

Les gens sont des miroirs (Ey)

Tu me vends, tu me vends (Ey)

Je mens, tu mens (Ey)

C'est un péché, nous ne pouvons pas être saints (Ey)

Nous ne pouvons être que ce que nous sommes

Je ne change pas, tu ne changes pas, même si nous voulons

Reste coincé, bébé, en nous et dans tout ce que nous avons

Nous, deux anonymes, c'est le dernier train

Pas d'erreurs, bébé

Quand nous sommes une erreur

Et je ne peux pas trouver ma muse seule

Moi, feuille, et toi, encre

Dis-moi, étranger, des histoires sur toi

Sur le coeur, une autre feuille

Nos verres sont pleins

Et notre chambre est trop vide

Comme deux anonymes, nous craignons la solitude

Sans le savoir, nous nous asseyons ensemble, dos à dos

On n'aime pas, de peur d'être seul, on ne s'enfuit pas non plus

Comme deux anonymes, nous craignons la solitude

Sans le savoir, nous nous asseyons ensemble, dos à dos

On n'aime pas, de peur d'être seul, on ne s'enfuit pas non plus

Comme deux anonymes…