Arborele Lumii - Negură Bunget

Cînd zo­rile se varsă

În față-mi se întinde zarea

Un fir de cer văzduhul

Un soi de nor mi-e starea

Soarele-i spin, spinu-i des­tin

Sădesc un pom, din ram de soare rodi­toare

Soare sur mă lu­minează

Soare sec mă-ngălbenește

Lume ne­lu­mită, de dor pusti­ită

Nor de dor în om de pom

Cer mis­ter, mis­ter din ochi de cer

Ce prin pământ se cern

Văile și apele, munții și pădurile

Mis­ter de-adînc de cer

Din cer, trei rădăcini răsar din nori, coboară

Și în pămînt, trei cren­gi se-mpămînte­nesc

Și atun­ci… ce-a fost

Din cer mândru, lu­cios

Om mare, vânjos

Ar­bore întors pe dos

Din firul lu­minii prins-a rădăcină

Om și ar­bore ales, pe-o cădere lină

Semne, tălmăciri, s-aprind de înțeles

Foc de rouă, ful­ger din spini

Cu limbă de moarte

Pe-o culme de nor

Înarborat mă-ntorc

Și Om, și Pom

Quand l'aube se lève

L'horizon s'étend devant moi

Un fil de ciel dans l'air

Mon genre de nuage est ma condition

Le soleil le fait tourner, fait tourner son destin

Je plante un arbre, d'une branche féconde du soleil

Le soleil gris m'éclaire

Le soleil sec me jaunit

Monde inhabité, déserté par le désir

Nuage de nostalgie dans l'homme arbre

Mystère, mystère des yeux du ciel

Ce qui tamise la terre

Vallées et eaux, montagnes et forêts

Profond mystère du ciel

Du ciel, trois racines montent des nuages, descendent

Et sur le sol, trois branches sont enterrées

Et puis... qu'est-ce que c'était

Du ciel fier et brillant

Homme gros et maladroit

Arbre à l'envers

Du fil de lumière il a pris racine

L'homme et l'arbre choisi, sur une douce chute

Des signes, des interprétations, viennent à la lumière

Feu de rosée, éclair d'épines

Avec une langue morte

Au sommet d'un nuage

je reviens avec un arbre

Et l'homme, et Pom