De Piatra - Negură Bunget

În gol mă vîntur nimicniciei

Fără însemnare se sorb prăvale…

Vînturat ce-n zări se stinge

Fără cruțare

Tot ce-i dor și încleștare

Un șir foit se răsfoiește

Un ghem de vise încolțește

Tărîm străvechi răscolit de miraje

Unde clipele-mi pier

Cînd mijlocu-mi se cască-n zare

…și înăuntru-mi se golește

Despletit de sfori de fel

Ce viscolesc nemărginirea

Golitoarea ce senină mușcă

Soarbe seva ce-a scăzut în vine

Uscat vînt crapă cerul… gurii

Ce scuipă văpăi de viu foc în beznă

Despletește… mărunțit…

Grăbit, către nimic răsfirat…

Încetinit se mistuie, dogorind de jale

În nimicnicia ne-nsuflețitoare

Vărsătoarea ce-n formă toarnă stele-ncinse

Ce-ntoarce necuprinsul și-i reda suflarea

Înmulțit și preamărit

Înălțat în pîntec scapără scîntei…

Mănunchi măiestrit și dibăcit de-nroșire

Glorie, ce-n om își găsește firea

En vain je me défoule vers le néant

Les magasins sirotent sans une note…

Le vent faiblit au loin

Sans pitié

Tout ce qui lui manque, c'est le serrage

Un chapelet de feuilles défile

Un tas de rêves germe

Ancienne terre ravagée par les mirages

Où périssent mes instants

Quand mon milieu de terrain bâille au loin

… Et à l'intérieur ça se vide

Détissé par des ficelles de toutes sortes

Quel flou d'infini

Le videur serein mord

Il sirote le jus qui est tombé dans ses veines

Le vent sec fend le ciel… la bouche

Qui crache des flammes de feu dans le noir

Déballer… déchiqueté…

Dépêchez-vous, à rien dispersé…

Lentement ça brûle, brûlant de chagrin

Dans le néant inanimé

Le Verseau en forme verse des étoiles chaudes

Ce que l'incompréhensible tourne et lui rend son souffle

Multiplié et glorifié

Élevé dans le ventre s'échappe l'étincelle…

Ensemble de rougeurs magistral et habile

Gloire, ce qu'un homme trouve sa nature